A.3.2 Servicii psihosociale de sprijin
A.3.2 Servicii psihosociale de sprijin
EDUsmart - Măsuri integrate pentru stimularea participării la educație a copiilor cu părinți plecați la muncă în străinătate din Orașul Flămânzi, Județul Botoșani
Cod SMIS: 139093
Programul Operațional Capital Uman (PO CU) stabilește prioritățile de investiții, obiectivele specifice și acțiunile asumate de către România în domeniul resurselor umane, continuând astfel investițiile realizate prin Fondul Social European în perioada 2007‐2013 și contribuind, totodată, la atingerea obiectivului general al Acordului de Parteneriat (AP 2014‐2020) ‐ implicit al Fondurilor Europene Structurale și de Investiții din România, şi anume, de a reduce disparităţile de dezvoltare economică şi socială dintre România şi Statele Membre ale UE.
Uniunea Europeană este constituită din 27 state membre care au decis să-şi unească treptat cunoștințele, resursele şi destinele. Pe parcursul a 50 de ani de extindere teritorială au construit împreună o zonă de stabilitate, democraţie şi dezvoltare durabilă, păstrând totodată diveristatea culturală şi libertăţile individuale.
Uniunea Europeană s-a dedicat ideii de împărtăşire a realizărilor şi valorilor cu statele din afara graniţelor sale.
Cookie-urile necesare sunt absolut esențiale pentru ca site-ul web să funcționeze corect. Această categorie include doar cookie-uri care asigură funcționalități de bază și caracteristici de securitate ale site-ului web. Aceste cookie-uri nu stochează nicio informație personală.
Orice cookie-uri care pot să nu fie deosebit de necesare pentru funcționarea site-ului web și sunt utilizate în mod special pentru a colecta date personale ale utilizatorilor prin analize, reclame, alte conținuturi încorporate sunt denumite cookie-uri inutile. Este obligatoriu să obținem consimțământul dvs. înainte de a rula aceste cookie-uri pe site-ul nostru web.